Acasa » Cine suntem
 

Salve Club - Conferinta de presa

 
 
 

Traducerea in limba romana

Interviu cu Peter Kristofovic

Fondatorul si Administratorul Salve Club

Am inceput afacerea in 1996, in urma cu 15 ani, cand eram inca student la Universitatea de Economie din Slovacia. Principalul meu scop a fost sa ajut oamenii sa fie mai buni in ceea ce fac deoarece in piata, trebuie sa dobandesti mai intai cunostintele necesare, ca sa castigi apoi multi bani cu care sa-ti realizezi visele. Am inceput ca un vanzator obisnuit de asigurari de viata si alte produse financiare, iar din 1996 am dezvoltat o companie care ulterior a avut cea mai buna si rapida dezvoltare in CEE.

Acum dupa 15 ani, facem acelasi lucru, instruim oameni. Muncind cu ei, le dam putere si suport astfel incat acestia sa se dezvolte. Oamenii cresc si odata cu ei compania noastra creste.

Din 1996 produsele noastre principale erau asigurarile de viata si fondurile de investitii din Slovacia. Incepand cu anul 2000 ne-am extins si in Republica Ceha, in 2006 am intrat pe piata din Ucraina, iar in 2007 pe piata romaneasca.

De fiecare data cand am intrat pe o piata noua am folosit acelasi sistem. In primul rand trebuie sa gasesti oamenii potriviti. Desi toti spun ca sunt potriviti pentru afacerea ta, nu e chiar asa. De aceea suntem nevoiti sa angajam oameni, sa-i instruim, sa-i testam , sa-i licentiem si numai atunci aceastia sunt pregatiti sa ajute clientii si sa castige bani.

Acelasi sistem a fost perfect pentru orice proiect in Europa. In ultimul proiect am fost cea mai buna companie de pe piata. Am inceput in 2004 cu reforma pensiilor din Slovacia cand am fost pe locul doi si am incheiat mai mult de 120.000 de contracte. Apoi in 2006 am avut o alta reforma in Slovacia, cea de sanatate, si atunci am fost cea mai buna companie de pe piata. Am incheiat in 4-5 luni mai mult de 290.000 de contracte cu forta de vanzare proprie. Sistemul este intotdeauna la fel. Trebuie sa gasim oamenii potriviti, sa-i instruim si sa-i licentiem, atunci acestia pot sa inceapa o afacere adevarata. Avem de fiecare data succes pentru ca suntem pe piata inaintea concurentei. Acum asteptam trei mari reforme in Europa. Urmatoarea ar trebui sa fie in Romania apoi in Republica Ceha si in Ucraina.

Pot spune decat ca sistemul este testat, si asteptam sa se dea legea. Am inceput anul acesta sa ne construim in Romania o forta proprie de vanzare fara de care nu am putea fi cea mai puternica companie de pe piata. Folosim acelasi sistem precum cel folosit in Romania in 2006 cand am inceput activitatea inaintea publicarii legii prin Salve Club si Fincop. Am construit echipa, dupa aceea am licentiat-o si apoi am avut aproximativ 300.000 de clienti din reforma pensiilor. Acum vorbim de aceeiasi situatie in care nimeni nu stie exact care sunt termenii prevazuti de lege, de ce fel de licentiere vom avea nevoie atat in calitate de persoana juridica cat si ca persoane fizice in teren. De aceea trebuie sa pregatim oamenii, sa-i instruim si in acelasi timp, avem pentru ei alte proiecte profitabile pentru ca nimeni nu stie cat de repede se va demara reforma de sanatate in Romania.

Din ce vad eu pe piata exista zvonuri si informatii ca a inceput deja semnarea de contracte de preaderare. Eu nu cred ca este o idee foarte buna pentru ca nimeni nu stie ce anume va cuprinde legea. Semnarea unor contracte acum pentru viitor nu ar fi ceva foarte inteligent, totusi oamenii iau propriile decizii. Salve nu va urma un astfel de sistem. Noi ne construim echipa, ii invatam pe oameni ce au de facut, vor fi pregatiti cand legea va fi terminata, ii vom licentia si astfel vor activa in reforma sanatatii.

Cum raspundeti acuzatiilor aduse de media in care se vorbeste ca Salve Club lucreaza in sistem piramidal sau ca desfasoara activitatea ilegal ori alte acuzatii aduse la adresa companiei?

Cred ca de fiecare data cand ai un mare succes, acesta nu bucura pe toata lumea. Este bun pentru noi, pentru clientii nostri, dar nu si pentru ceilalti jucatori din piata. Este foarte usor sa dai stiri pe internet sau in ziar in care sa spui lucruri negative , dar sistemul pe care il folosim este acelasi ca in 2008 cand noi am fost declarata compania numarul unu pe piata din Romania. Avem certificate care atesta acest lucru. Dupa cum am mai spus, folosim acelasi sistem ca si atunci si nu este vorba neaparat de un sistem piramidal. Un model piramidal exista in fiecare companie adica in varf se afla un Director General iar jos sunt functionarii. Problema nu este ierarhia, important este ce anume se intampla pe teren.

Noi instruim oamenii si nu ii platim pe toti ca sa aduca pe cineva in sistem. Nu acesta este produsul nostru. Produsul nostru va fi reforma sanatatii sau vitaminele si suplimentele, sau un alt proiect special pe anul viitor. Este usor sa spui ceva fara sa fie adevarat. Noi ne pregatim strategia prin care sa ne aparam numele pe piata. Eu am experienta celor mai bine de 15 ani in domeniu, in patru tari europene si pot spune ca suntem o companie foarte serioasa si puternica.

Care este situatia companiilor Salve Group din Europa?

Acum suntem compania care cunoaste cea mai puternica dezvoltare nu numai din Romania ci si in alte tari. In Republica Ceha ne pregatim pentru Reforma Pensiilor care va avea loc in ianuarie 2013 si folosim acelasi sistem demonstrat de atatea ori in Salve Club. Target-ul nostru este sa fim compania numarul 1 in aceasta reforma. In Slovacia am inceput cu propriul nostru produs. Cel mai bun produs pentru asigurarile pe viata si pensii din Slovacia. Este un proiect pilot de mare succes care ne-a adus o crestere rapida.

In Ucraina avem peste 30 de sucursale, mai mult de 800 de oameni activi si suntem cea mai mare companie de pe piata asigurarilor de viata. Avem reusite chiar si acolo si trebuie sa recunoastem ca nu sunt vremuri usoare acum in Ucraina.

In Romania activeaza cea mai de succes companie din holding-ul Salve Group. Am pornit cu Salve Grup din Londra, astazi suntem in 4 tari cu 11 companii, avem in baza noastra de date mai mult de un milion de clienti si peste 100.000 de oameni care colaboreaza cu noi, participa la seminariile noastre si sunt instruiti de lectori din Universitatea Salve.

Universitatea Salve are atat traineri locali cat si traineri foarte buni din strainatate . De exemplu pentru seminarul urmator din ianuarie vor veni lectori din America ce vor avea grija ca oamenii din Romania sa se dezvolte pe acest plan. Avem nevoie de lideri asa ca vom forma lideri. Acum pe piata nimeni nu are un know-how atat de puternic si nimeni nu a prograsat atat de mult in ultimii ani. De ce am obtinut o asemenea crestere? Datorita faptului ca oamenii nostri frecventeaza Universitatea Salve, investim in pregatirea lor si asta este strategia noastra. Atunci cand ajutam oamenii sa se dezvolte, oamenii ajuta la dezvoltarea companiei.

Care este rolul instruirii si a programului Salve Business System ?

Cred ca cea mai buna strategie este instruirea oamenilor. Nu puteam avea succes fara oamenii pe care ii recrutam. Eu vin din Slovacia si este o tara mica comparativ cu Romania. Dar ce pot face eu pentru oamenii de aici, este sa aduc experienta mea castigata in toti cei 15 ani de activitate.

Ce pot face? Pot gasi oameni la fel de buni ca mine din toata lumea care sa ii invete oamenii din Romania. Da, trebuie sa investim bani pentru a forma oameni. Ai nevoie de timp, materiale, cunostinte speciale si lectori. Acestia trebuie sa vina aici, trebuie sa le suporti cheltuielile pentru biletele de avion. Trebuie sa pregatesti intreaga echipa. Acum avem mai mult de 400 de oameni in calitate de lectori. Aceasta inseamna ca suntem o companie uriasa.

Datoria lor este sa pregateasca mii de oameni in Romania pentru reforma in sanatate. Dar daca reforma nu va veni asa de repede cum se asteapta oamenii atunci avem nevoie de ceva special pentru ei. Din acest motiv avem pregatit inca un proiect pentru oamenii nostrii, ii instruim si le dam oportunitatea de a creste. Asa este in viata. Trebuie sa investesti la inceput ca apoi sa ai profit. Salve a reusit de 5 ori pana acum pentru ca investim mult de fiecare data la inceput si de aceea am fost cea mai buna companie de pe piata.

Ce ne puteti spune despre reforma sanatatii?

Avem experienta cu ultima reforma de sanatate din Slovacia. Fiecare poate spune orice ce doreste, totusi pentru o imagine corecta este necesar sa urmarim ce s-a intamplat in trecut.

Cand am inceput reforma in tara mea, comisionul nu a fost foarte mare pentru ca sistemul in sanatate este diferit fata de reforma pensiilor. In reforma pensiilor era acelasi comision pentru fiecare client, dar in reforma sanatatii companiile de asigurari, au impartit clientii pe grupuri astfel incat acesta difera de la un grup la altul. In cazul nostru au fost trei grupuri de clienti care cuprindeau atat tineri cat si personae in varsta, iar comisionul pe aceste categorii nu era atat de mare.

Propunerea mea pentru oricine vorbeste despre comision este sa nu o mai faca pentru ca nimeni nu stie exact ce companie se va alatura proiectului. Aceste companii trebuie sa aiba un milion de clienti si nu este deloc usor.

Distributia este extrem de importanta daca vrem sa avem succes in acest proiect. In al doilea rand acest proiect este numai pentru companiile mari. Nu este usor ca intr-o perioada atat de scurta de timp sa iei de la actionari atat de multi bani ca sa incepi asa o afacere. Este doar pentru cele mai bune companii.

De aceea spun ca cine vorbeste despre comision acum e ca si cum “ar gati numai cu apa”, fara vreo justificare realista. Trebuie sa asteptam. Atunci ma astept la comision sa nu fie foarte mare cum spun oamenii. Piata nu este aceiasi, concurenta nu este aceiasi si nici produsul nu este acelasi. Vom vedea ce va fi in viitor.

De ce ar alege cineva o colaboarare cu Salve Club in locul altei companii?

Este o intrebare foarte importanta de ce ar trebui cineva sa aleaga Salve si anume in aceasta perioada? Daca privim in intreaga Europa fiecare isi pune aceste intrebari: Ce va fi in viitor? Ce va fi pe piata? Ce se v-a intampla cu euro? Ce este acum bun pentru oameni sau rau pentru ei ? Si care sunt oamenii in care sa aiba incredere? De aceea eu le spun colaborilor mei ca trebuie sa verifice compania, trebuie sa-i verifice istoricul , trebuie sa verifici avantajele, rezultatele companiei . Iar dupa rezulatate suntem poate cea mai buna companie de pe piata. Am fondat Salve Grup ca holding din 1996 cand am inceput ca vanzator pe teren iar acum suntem o companie mare cu mai mult de 11 companii in 4 tari. Putem fi un partener puternic pentru oamenii din Romania ca sa ii pregatim pentru reforma de sanatate cu tot ce presupune acesta.

Este mereu vorba, in colaborarea cu oamenii, despre respectarea promisiunilor. Din totdeuna ceea ce am promis oamenilor mei am indeplinit. Aceasta se poate verifica. Cand spun ca va vom pregati pentru urmatorul mare proiect asa se si va intampla, cand spunem ca va vom oferi competitii bune asa vom face. Daca spunem ca veti avea un comision bun inseamna ca veti avea .

Iar atunci cand spunem ca avem un plan B asta inseamna ca daca reforma va fi amanata cateva luni avem produse suplimentare. Avem in structura holding-ului nostru alte companii si alte produse pentru forta noastra de vanzare, dar avem nevoie ca oamenii nostrii sa construiasca echipe de vanzare in zonele lor. Aceasta inseamna ca Salve este o oportunitate foarte buna pentru fiecare persoana care vrea sa-si schimbe viata . Pentru oamenii care vor sa invete ceva si care au o viziune optimista asupra viitorului. Vrem in continuare sa fim cea mai buna companie de pe piata . Acesta este scopul nostru.

Urez tuturor colaboratorilor Salve Club un Craciun minunat petrecut alaturi de cei care conteaza, iar 2012 sa fie anul implinirii scopurilor celor Mari.

Cu drag Peter Kristofovic